m-am dezobisnuit sa ma trezesc in paturi straine,
m-am dezobisnuit de tot
si m-am invatat sa fiu iarasi cu mine!
m-am descaltat de panica si de iubire,
dar asta a fost involuntar, stiu bine!
m-am dezobisnuit sa ma trezesc in case pline
m-am dezobisnuit sa stau noaptea in vapori de alcool si praf de scrumiere
dar dezobisnuinta asta oare nu vine odata cu o alta obisnuinta
doar ca sa-mi formeze din nou o credinta?
si sa-mi mai dea putina sau mai multa (dupa caz) staruinta?
m-am dezobisnuit de liniste, prefer s-aud noaptea, incet, cate-un caine latrand.
sau adesea o herghelie intreaga
sa-mi aminteasca cat sunt inca sau cat am fost de paparuda!
m-am dezobisnuit sa ma trezesc in paturi straine
pentru ca acum tare as vrea sa ma trezesc doar la tine.
pacat. nici macar nu stiu tu pe unde te-ai culcat.
pacat. pentru ca inca nu te-am cunoscut
iar patul nostru a ramas inca, nefacut.
pacat ca m-am dezobisnuit sa ma trezesc in paturi straine
ca poate asa te cautam si te gaseam mai bine.
ACUM – singura mea obisnuinta e sa il aud pe ala de la parter cum il striga pe „Culaita”
sau Neculaie cum ii mai spune cate-o-data
cu vocea tremurata sau poate inghetata.
ca vad si eu, a venit toamna!
si, chiar daca n-am cu cine sa imi impart acum dezobisnuinta –
ce poate un stricat statea si o desemna
ca sa ii iasa lui pasenta
Un trist absurd ce sunt si-si apara imprudenta…

FacebookTwitterGoogle+