m-am dezobisnuit sa ma trezesc in paturi straine, m-am dezobisnuit de tot si m-am invatat sa fiu iarasi cu mine! m-am descaltat de panica si de iubire, dar asta a fost involuntar, stiu bine! m-am dezobisnuit sa ma trezesc in case pline m-am dezobisnuit sa stau noaptea in vapori de alcool si praf de scrumiere dar dezobisnuinta asta oare nu vine odata cu o alta obisnuinta doar ca sa-mi formeze din nou o credinta? si sa-mi mai dea putina sau mai multa (dupa caz) staruinta? m-am dezobisnuit de liniste, prefer s-aud noaptea, incet, cate-un caine latrand. sau adesea o herghelie intreaga sa-mi aminteasca cat sunt inca sau cat am fost de paparuda! m-am dezobisnuit sa ma trezesc in paturi straine pentru ca acum tare as vrea sa ma trezesc doar la tine. pacat. nici macar nu stiu tu pe unde te-ai culcat. pacat. pentru ca inca nu te-am cunoscut iar patul nostru a ramas inca, nefacut. pacat ca m-am dezobisnuit sa ma trezesc in paturi straine ca poate asa te cautam si te gaseam mai bine. ACUM – singura mea obisnuinta e sa il aud pe ala de la parter cum il striga pe „Culaita” sau Neculaie cum ii mai spune cate-o-data cu vocea tremurata sau poate inghetata. ca vad si eu, a venit toamna! si, chiar daca n-am cu cine sa imi impart acum dezobisnuinta – ce poate un stricat statea si o desemna ca sa ii iasa lui pasenta Un trist absurd ce sunt si-si apara...